Wisdom of Life

Medicină

Tratament pentru regresie în SM

Un nou tratament, radical, pentru scleroza multiplă ar putea opri progresia bolii și chiar regresa simptomele, conform unul studiu de mici dimensiuni. Oameni de știință din Canada descriu rezultatele acestui studiu, pe 24 pacienți cu SM, ca fiind foarte promițătore. Ele au fost publicate în The Lancet, dar avertizează și asupra riscurilor procedurii și a faptului că doar o parte dintre pacienții cu SM sunt candidați buni pentru procedură.

Read more
Eficiența tratamentului cu Celule Stem în scleroza multiplă

Date recente ale celei de-a doua faze ale unui studiu, ce urmărea efectele transplantului cu celule stem pe pacienții cu scleroză multiplă, arată faptul că două treimi dintre pacienții participanți la studiu și-au menținut perioada de remisie cinci ani după efectuarea trasplantului. 96% dintre pacienți au întrunit condițiile pentru a încheia studiul fără evenimente notabile. „Această cifră reprezintă cea mai mare rată de succes

Read more
Vitamina D ar putea repara leziunile neuronale la pacienții cu SM

O proteină, activată de vitamina D, ar putea avea un rol seminificativ în repararea tecii de mielinâ, afectată în cazul persoanelor cu scleroză multiplă, arată un studiu al universității Cambridge. Studiul, publicat în revista de specialitate Cell Biology, oferă dovezi seminificative ale faptului că vitamina D ar putea reprezenta un tratament posibil pentru SM în viitor. Cercetătorii de la Centrul Cambridge al Societății de Scleroză

Read more
Ocrelizumab- Medicament Revoluționar pentru SM

Ocrelizumab, un nou tratament pentru SM, este testat în SUA cu rezultate promițătoare. Dr. Keith Edwards, de la Centrul pentru Scleroză Multiplă din Nord-estul New Yorkului, a explicat faptul că noul medicament împiedică acțiunea limfocitelor ce atacă straturile de mielină, iar rezultatele sunt impresionante. "Puseele au fost reduse cu 46%, iar leziunile noi, detectate prin RMN, au fost reduse cu 94%", a explicat dr. Edwards. În plus,

Read more
    Follow @CentrulSMile