Wisdom of Life

Efecte pozitive, ale sportului, în SM

poza 1

Un studiu realizat la Universitatea Miguel Hernández din Elche (Spania) a ajuns la concluzia preliminară că persoanele cu scleroză multiplă ar putea reduce oboseala percepută și creșterea mobilității printr-o serie de exerciții combinate – de fitness şi de creştere a forţei. Ramón Jesús Gómez, masterand în Sport medical a prezentat recent concluziile studiului.

Cercetarea a fost supravegheată de profesoara Raúl Reina şi a avut ca scop să analizeze efectele pe care creşterea forţei musculare le poate avea asupra simptomului atât de frecvent al oboselii în SM. Un total de 19 participanţi (5 bărbaţi şi 14 femei) au fost împărţiţi în două grupe, cei mai mulţi au luat parte la un program de instruire de 12 săptămâni, în timp ce alţii au fost incluşi în grupa de control. Studiul a fost realizat in colaborare cu Departamentul de Neurologie al Spitalului General din Elche.

O primă fază de fitness general era urmată de un program de intervenţie personalizată pefiecare pacient. S-a constatat că grupul experiment a avut rezultate serioase în timp ce grupul de control a rămas exact ca înainte.

O pacientă, care a fost diagnosticată în 2007, spune că a observat îmbunătăţiri ale programului său zilnic: “Eram obişnuită cu o viaţă limitată. Acum îmi iau băiatul de la şcoală, merg cu el în parc etc.”
Procesul de formare şi colectare de date a avut loc în campusul Centrului de Cercetare al universităţii de Sport. Fenomenul oboselii era înregistrat zilnic, săptămânal şi lunar prin chestionare specifice. Fiecărui pacient i-a fost evaluată puterea musculară prin diferite teste funcţionale.

Studiul include, de asemenea, o analiză a aspectelor motivaţionale si un interviu asupra percepţiei efectelor sportului care este interesant fiindcă arată o îmbunătăţire importantă a calităţii vieţii participanţilor.

articol tradus de Irina Tamasan

sursa: www.medicalnewstoday.com

Follow @CentrulSMile