Wisdom of Life

Mişcarea şi SM

Orice stil de viaţă echilibrat include activitate fizică zilnică, cu atât mai mult în cazul sclerozei multiple, unde echilibrul şi stilul de viaţă sănătos sunt esenţiale.
În trecut, datorită oboselii cronice, durerilor şi imprevizibilităţii puseelor asociate cu SM, exerciţiile fizice erau evitate, iar pacienţilor le era recomandat cât mai mult repaos şi odihnă. În 1890, Wilhelm Uhthoff a susţinut chiar faptul că mişcarea fizică poate agrava simptomele sclerozei multiple, datorită faptului că temperatura corpului creşte în timpul exerciţiilor.

Dar acest lucru nu mai este valabil astăzi, când cercetătorii au demonstrat beneficiile pe care mişcarea fizică le are asupra bolii. În 2002, un studiu elveţian a demonstrat faptul că sensibilitatea la căldură nu ar trebui să oprească pacienţii cu SM să efectueze exerciţii fizice regulate. În plus, studiul a demonstrat faptul că cei care fac mişcare regulată sunt mai puţin predispuşi la oboseală cronică, îşi îmbunătăţesc condiţia fizică şi îşi îmbunătăţesc starea generală de sănătate.

Oboseala cronică: Un cerc vicios
Oboseala cronică este unul dintre cele mai comune simptome ale SM, fiind raportată la 80% dintre pacienţi. Oboseala poate să afecteze serios abilităţile persoanelor cu SM de a îşi continua viaţa acasă sau la serviciu, şi reprezintă unul dintre cele mai proeminente simptome care afectează şi determină pacienţii cu SM să întrerupă munca de zi cu zi.
În aceste condiţii, exerciţiile fizice sunt greu de realizat. Şi totuşi, tocmai aceste exerciţii fizice au fost demonstrate ca esenţiale pentru reducerea oboselii.

Masa musculară şi SM

În timp ce a deveni mai activ din punct de vedere fizic este un prim pas pozitiv, exerciţiile de fitness zilnice reprezintă cheia succesului pentru consolidarea condiţiei fizice şi mai ales a masei musculare, în cazul persoanelor cu SM. Oboseala acută, durerile musculare precum şi tratamentele cu interferon pot afecta musculatura persoanelor cu SM. Prin exerciţii fizice constante sunt combătute atât efectele negative ale oboselii cât şi ale tratamentelor intensive, ieşindu-se din ciclul vicios ce reduce mobilitatea persoanelor cu SM.

Activitatea fizică afectează calitatea vieţii
Exerciţiile fizice reprezintă atât un mediator căt şi un moderator între dizabilităţile funcţionale şi calitatea vieţii din punctul de vedere al sănătăţii. Astfel, orice activitate care promovează sănătatea, cum sunt exerciţiile fizice regulate, sunt importante pentru un stil de viaţă sănătos.

Trecerea de la un stil de viaţă sedentar la unul activ ar trebui făcută treptat în cazul persoanelor cu SM. Sunt recomandate exerciţii de intensitate moderată, ce pot fi crescute gradual, iar hidratarea şi răcorirea în pauze scurte sunt deasemenea indicate pentru a preveni supraîncălzirea organismului.
Printre cele mai recomandate tipuri de exerciţii fizice se numără yoga şi tai chi, indicate pentru controlul echilibrului, precum şi al stresului.


Fatal error: Class 'Codebird' not found in /home/r31539caut/public_html/centrulsmile.ro/wp-content/themes/wisdom/includes/fw_widgets.php on line 585