Wisdom of Life

Scrisoarea unei paciente către doctorul neurolog

timthumb

Mai jos vă redăm cuvintele unei paciente cu scleroză multiplă, ca răspuns la consultația sa în cabinetul doctorului neurolog care i-a pus diagnosticul. Experiența sa este probabil relevantă pentru mulți alți pacienți care s-au confruntat cu aceleași probleme, motiv pentru care a dorit să împărășească povestea sa cu alții, în același timp dorind să rămână anonimă. Unii dintre voi poate găsiți înțelegere și alinare în cuvintele ei, iar alții poate învățați cum să deveniți mai puternici sau mai implicați în schimbarea de atitudine și interacțiune cu medicul neurolog.

” Probabil ca nu asteptati un mail de la mine, dar am considerat ca este necesar sa va transmit toate cele de mai jos in speranta ca veti si ma veti intelege mai bine, si, ca poate la un anumit nivel voi schimba ceva in perceptia dvs despre cum ar trebui sa reactionati in relatia cu un pacient diagnosticat cu o boala, sa zicem, mai serioasa.
Pentru mine e o incercare de ” a pune in spate ” si a inchide rani provocate de experiente traumatizante.

Dupa cum stiti, pentru mine diagnosticul de scleroza mutipla a venit pe neasteptate in urma unui RMN facut fara nici o legatura cu aceasta boala. Am intrat intr-un aparat sanatoasa si am iesit mai bolnava ca oricand. Vestea primita a fost clar un soc si pot spune ca, si pana in ziua de astazi socul nu a fost absorbit in totalitate . Tot ceea ce a urmat dupa acele RMN pentru mine inca e un cosmar care ma bantuie. Am stat mult eu cu mine, m-am gandit foarte mult si concluzia e, ca din punct de vedere psihologic trauma acelor momente e mult mai puternica decat cea cauzata de aflarea diagnosticului. In acest moment, in mine, predomina frica provocata de acele amintri si nu neaparat cea data de diagnostic.

Am inteles necesitatea procedurilor efectuate in vederea stabilirii unui diagnostic corect dar, intelegeti-ma, ca pentru un om normal care tocmai a aflat ca sufera de o boala incurabila, acestea se pot transforma in experiente traumatizante care isi pun amprenta si creaza reactii, mai mult sau mai putin, la nivelul psihicului. La mine si-au pus mai mult amprenta, mai ales ca, daca va aduceti aminte, punctia lombara a fost o procedura care mi-a provocat o contractura cervicala pentru care am urmat un tratament nu usor de suportat.

Dupa punctie am ramas cu o sensibilitate la nivelul piciorului drept cu care m-am luptat aproape un an si, nici acum, nu pot spune ca e o problema rezolvata 100%.
Dupa punctie au urmat numeroasele contracturi musculare , dureroase precedate de alte RMN-uri si teste, incertudini si presiune … multa, multa presiune. Din toata aceasta experienta am iesit teribil de sifonata si debusolata. Tot ce mi se spunea este ca mi le provoc singura, ca nu sunt in stare sa imi controlez emotiile si ca imi fac rau singura. Pentru mine asta a fost echivalentul ciresii din varful tortului. Dupa ce ca trebuia sa ma adaptez si sa fiu OK cu un diagnostic de scleroza multipla / teste / tratamente / constanta durere de muschi, mai trebuia sa ma lupt si cu gandul ca imi fac rau singura.

Gandul asta m-a bantuit de atunci pana in ziua de azi. Inca ma lupt cu el, inca imi creaza probleme si, poate, scrisoarea acesta e un prim pas spre “eliberarea” mea de el.

Am trait mult timp gandindu-ma ca ceva nu e in regula cu mintea mea, ca ma autosabotez si o faceam , dar o faceam pentru ca dvs imi spuseseti ca nu sunt in stare sa imi controlez emotiile , ca ceva nu e in regula cu mine , ca ma indrept vertiginos catre o depresie, ( la mine in cap a echivalat cu “nebunie” ) nu pentru ca, pur si simplu, am trecut printr-o experienta oribila, ci pentru ca aveam nevoie de timp, ajutor si intelegere sa pot sa “diger ” ce s-a intamplat si sa fiu OK.

Trebuie sa intelegeti ca in momentul in care dvs ati fost cea care m-ati diagnosticat, ati preluat conducerea in ceea ce priveste teste / pregatirea dosarului etc ati creat o legatura de ” incredere” intre noi. Eu am luat lucrurile pe care mi le spuneati ca si “litera de lege”. Am avut incredere in dvs mult, mult timp de atunci, dar, in acelasi timp m-am simtit si usor terorizata de atitudinea dvs. Spun “terorizata” pentru ca ma vedeam prin ochii dvs si nu imi placea ce vedeam , un om slab, care nu stie sa se controleze. Credeti-ma ca si acum am multe momente in care ma vad asa, si faptul ca dvs, doctorul meu, mi-ati confirmat asta in nenumarate ocazii nu m-a ajutat deloc.

Astazi pot sa va spun ca certitudine ca tot ce s-a intamplat m-a facut mai puternica, si acum, dupa mult timp, am inteles ca nu este nimic in neregula cu mine , ca este OK sa nu fii OK dupa ce ai fost intepata si varata in aparate , dupa ce ai suportat dureri si mai ai si un diagnostic de rahat. E normal sa te simti speriat, sa intri in panica, sa simti tristete si sa ai zile proaste.

Stiu sigur ca m-ar fi ajutat teribil de mult sa aud asta de la dvs, m-ar fi ajutat sa vad lucrurile in alta lumina, sa reactionez altfel ,,sa imi schimb perceptia si poate as fi putut evita jumatate din contracturile pe care le-am avut, pentru ca parerea dvs a cantarit atunci extrem de mult. Corpul meu a stat atunci atat de mult in starea de “lupta si fugi ” incat l-am epuizat si l-am slabit. Si era perfect normal sa stea acolo atata timp cat tot ceea ce auzeam era cat de “praf” sunt. Nimeni intreg pe lumea asta nu s-ar astepta sa fie altfel decat greu sa traiesti si sa asimilezi o asemenea experienta, doar eu .. pentru ca la fiecare consult auzeam ca nu sunt in stare sa fac fata,ca am o probema, ca sunt slaba, ca am nevoie de Xanax etc.

Ca si concluzie si feedback din partea unui pacient : incercati pe cat posibil sa aveti grija si de aspectele psihologice ale muncii dumneavoastra. Puteti ajuta un om oferindu-i un diagnostic corect dar ajutorul moral este la fel de important. Oamenii sunt diferiti, reactioneaza diferit, au nevoi distincte. Impactul psihologic al unui diagnostic poate cantari extrem de mult in eficacitatea unui tratament si in starea generala de sanatate a unui om. Eu am venit la dvs si v-am incredintat, pe langa problemele de sanatate, si increderea ca veti stii sa faceti ce este mai bine pentru mine …din toate punctele de vedere.

Un ultim gand … ceea ce ati facut dvs cu ocazia ultimei mele vizite , faptul ca pur si simplu m-ati expediat in conditiile in care eram pacientul dvs, eram cu dureri puternice, si, probabil, in puseu, nu cred ca ar trebui mai sa o faceti niciodata … nu este nici etic, nici moral corect sa lasi un om in criza, multumindu-te cu gandul ca l-ai trimis la alt medic.

Imi doresc din tot sufletul sa puteti sa intelegeti macar partial ceea ce v-am scris mai sus, sa reflectati si dvs asupra a ceea ce s-a intamplat. Pentru mine personal a fost o lectie, o lectie pe care inca o invat, in fiecare zi.

Multa sanatate!”

Follow @CentrulSMile